Studenția vine cu multe încercări, de la cum să te adaptezi la viața într-un oraș nou, la ce înseamnă facultatea și cum să gestionezi tot ceea ce ține de începerea unei noi etape din viața ta. Așadar, venim în ajutorul tău cu răspunsuri la niște întrebări frecvente, adresate pe pagina de Instagram a OSUBB Cluj-Napoca, care ar putea să îţi facă mai ușoară viața de student și să îţi clarifice anumite nelămuriri pe care le ai, acum, la început de drum.

Care e faza cu prezențele și cu notele?

La facultate, vei avea parte de cursuri, seminare şi/sau laboratoare. Prezenţa la cursuri este opţională (dar îţi recomandăm să mergi cât mai des), la seminare ai nevoie de 75% prezenţă (trebuie să participi la cel puţin trei sferturi din seminare pe semestru), în timp ce la laboratoare prezența este de 90%.
Majoritatea notelor de la disciplinele pe care le vei studia vor fi compuse din nota de seminar (poţi primi note şi pe parcursul semestrului, prin teste, examene parţiale, lucrări sau proiecte) şi nota de la examen.

Ce reprezintă creditele? Cum se obțin?

Creditele sunt ca niște puncte alocate fiecărei materii, iar numărul acestora este acordat fiecărei discipline în funcție de gradul de dificultate. Acestea le primești odată cu promovarea examenului (obținerea notei minim 5). Pentru a promova anul ai nevoie de un minimum de credite, altfel ești propus către exmatriculare.

Care e diferența dintre curs/seminar/laborator?

Cursurile se axează pe partea teoretică a materiei, unde îți vor fi prezentate aspectele generale legate de tema parcursă în respectivul curs. La acestea sunt prezenți toți studenții din cadrul specializării tale, prezența fiind una opțională, dar noi vă recomandăm să participați pentru o mai bună înțelegere a materiei. Seminarul se concentrează mai mult pe aplicații practice unde este explicată partea teoretică parcursă la curs. Acesta se face doar cu grupa ta și aici se solicită un număr de prezențe, care poate să difere de la materie la materie. Laboratorul este tot parte practică, acesta fiind întâlnit la facultățile cu profil real, care de asemenea necesită prezențe.

Care e diferența între tipurile de burse?  Bursele se pot cumula? Care dintre ele?

Bursa de performanţă I se acordă studenţilor care au cea mai mare medie din specializarea lor. Aceasta are un cuantum de 1500 de lei lunar.
Bursa de performanţă II se acordă descrescător, pornind de la cea mai mare medie, în funcţie de numărul de burse care pot fi acordate. Bursa de performanţă II are un cuantum de 1100 de lei lunar.

Bursa socială este acordată studenților care se încadrează în anumite cazuri sociale, iar cuantumul acesteia este de 900 de lei lunar.

Mai există și burse de performanță științifică/sportivă/cultural-artistică, cu un cuantum de 2000 lei/lună timp de 12 luni, studenților cu o activitate deosebită în una dintre aceste trei categorii.

Bursa de performanţă I sau II se poate cumula cu bursa socială (adică le poţi primi concomitent).

Cum aplic pentru bursă?                                                               

Pentru a aplica la bursă, trebuie să urmăreşti site-ul facultăţii la începutul fiecărui semestru pentru a vedea când este perioada de depunere a dosarelor. Apoi, va trebui să pregăteşti un dosar cu toate actele necesare, pe care le găseşti pe site-ul facultăţii, dosar pe care îl vei încărca într-o platformă special dedicată acestora.

Putem beneficia de consultații medicale? Cum mă programez?

Studenții Universității Babeș-Bolyai pot beneficia de consultații medicale în cadrul cabinetelor aflate la parterul căminului studențesc XXI, situat în Complexul Sportiv Universitar “Prof. univ. dr. Iuliu Hațieganu”. Te poți programa telefonic pentru a beneficia de o consultaţie şi trebuie să prezinți carnetul de student când ajungi la consultaţie.

Unde sunt cantinele? Cum e mâncarea și cât costă?

Universitatea pune la dispoziție studenților cantine în cadrul campusului Hașdeu și în Complexul Sportiv Universitar Iuliu Hațieganu, dar și în incinta câtorva facultăți și anume: FSPAC, Drept, Litere, Chimie, FSEGA. Mâncarea este diversificată și gustoasă, putând alege din trei feluri de mâncare (felul 1, felul 2, desert). Prețul meselor diferă în funcție de cantina la care te afli, dar în baza carnetului de student UBB ai 20% reducere.

Unde mă duc să studiez dacă m-am săturat de casă, cămin și cafenele?

Îţi recomandăm să mergi la Biblioteca Centrală Universitară, mediul cel mai potrivit pentru a studia în linişte. Cu 55 de săli de lectură, ce au o capacitate de 2100 de locuri, ai posibilitatea de a învăța într-un mediu primitor. Abonamentul este gratuit pentru studenții din UBB, aceștia având acces la materiale din foarte multe domenii. În plus, site-ul bibliotecii îți este tot timpul la îndemână, unde poți găsi o gamă largă de informații de care ai nevoie. În pauzele pe care le iei de la învățat te poți bucura de BCU Coffee Corner, unde poți savura o cafea și să te relaxezi.

Dacă îmi place să joc fotbal/baschet/etc. trebuie să plătesc sau am locuri unde pot practica gratuit ca student UBB?

Din fericire avem Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, situat fix lângă Someș, unde studenții din UBB de anul acesta au acces gratuit la terenuri de baschet, tenis, fotbal, pistă de atletism, sală de forță, sală de aerobic.

Cum îmi activez contul de CFR online, dacă durează prea mult să primesc aprobarea din partea secretariatului?

Contul online CFR se activează de pe site-ul bilete.cfrcalatori.ro. După înregistrare, te vei putea înregistra ca student din setările contului.

Modalitatea de activare a contului online CFR Călători necesită verificarea statutului de student prin intermediul facultății. În cazul în care procesul durează mai mult, CFR oferă la dispoziția studenților casele fizice și digitale de achiziționare a biletelor de tren.

De ce să mă implic în OSUBB?

Implicarea în organizațiile studențești, în special în OSUBB, te poate ajuta să te dezvolți atât pe plan personal, cât și profesional. Prin numeroasele proiecte pe care organizația le derulează în fiecare an, vei avea ocazia să cunoști oameni noi, cu care vei crea niște prietenii foarte strânse, vei trăi experiențe minunate și îți vei face amintiri de neuitat.

La ce evenimente/ce asociații și organizații mă pot înscrie ca voluntar?

Te poţi înscrie în OSUBB, organizația ce reprezintă studenții la nivelul UBB, în asociațiile din facultatea ta, dar și în diferite asociaţii/organizaţii ce activează în Cluj.

Unde pot întâlni oameni faini cu care sa îmi creez un grup de prieteni?

Există diverse locuri în care poţi întâlni oameni cu care îţi poţi crea legături, dar, pentru noi, cel mai bun loc a fost OSUBB. În cadrul organizației, prin proiecte, şedinţe sau activităţi, îţi poţi crea legături cu oameni pe viaţă şi îţi poţi găsi uşor locul.

Ce party-uri sunt un must-go pentru viața studențească?

În Cluj-Napoca sunt mereu party-uri care mai de care mai diferite şi mai creative, dar party-urile care sunt un MUST-GO pentru viaţa de student în Cluj-Napoca sunt Lasă-mă Papa la Bal sau alte party-uri marca OSUBB. Aceste petreceri îți dau ocazia să cunoști oameni noi, alături de care vei petrece o seară magică!

Ce reduceri au studenții clujeni?

Studenţii clujeni beneficiază de mai multe reduceri sau gratuităţi, precum: gratuitate la transportul public local sau reduceri la cafenele, tattoo shops, restaurante, saloane etc. prin cardurile nebancare Omnipass, ISIC şi StudCard (aceste carduri sunt gratuite şi le poţi descărca online, doar StudCard este 25 de lei şi este fizic, sub formă de cupoane).

Cum funcționează autobuzele și abonamentele de transport?

Liniile de autobuz, troleibuz și șinele de tramvai, care sunt prezente în fiecare zonă a orașului, conectează întreg Clujul.  Acestea circulă în ambele sensuri de mers, folosind același număr.  (ex. 24B – Str. Unirii / VIVO sau VIVO / Str. Unirii; 5 – Str. Traian Vuia / P-ța Gării sau P-ța Gării / Str. Traian Vuia).

Abonamentele și cardul de transport comun se pot elibera de la punctele de vânzare ale Companiei de Transport Public (CTP). Abonamentele pentru transportul public sunt GRATUITE pentru toți studenții UBB, indiferent dacă sunt la buget sau taxă, atât la eliberarea acestora de la punctele de vânzare CTP, cât și  la reînnoirea abonamentelor. 

În cazul în care nu ai găsit răspunsul la întrebările tale sau mai ai alte curiozități, ne poți contacta pe platformele de socializare OSUBB Cluj-Napoca și îți vom răspunde în cel mai scurt timp!

Categorii: Educațional

0 comentarii

Lasă un răspuns

Avatar placeholder

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *