În cazul în care ai o nelămurire, o curiozitate sau simți că orice drept al tău ca student este încălcat, aici poți face sesizări academice pe care noi le centralizăm iar ulterior încercăm să-ți oferim cea mai bună soluție pentru problemele tale.În plus, ți-am pregătit un FAQ, locul în care găseşti răspunsuri la cele mai frecvente întrebări referitoare la întregul proces academic din UBB. Suntem aici pentru tine!
Depinde de la facultate la facultate. Înscrierile se pot face în cadrul platformei Microsoft Teams, pe canalul destinat fiecărei discipline, sau prin formulare realizate de către reprezentantul de an, pe canalul de comunicare preferat de grupa/specializarea ta, în urma consultării cu cadrele didactice.
Da, ai dreptul de a contesta nota la orice examen scris, în termen de 48 de ore de la primirea rezultatului. Pentru a asigura echitatea procesului, comisia de contestații va fi formată din cadre didactice care nu au luat parte la evaluarea inițială.
Dacă nu promovezi un examen în sesiunea normală, nu te teme, nu este capăt de lume. Ai șansa de a da încă o dată examenul în sesiunea de restanțe. Mai mult, dacă nu ești mulțumit de nota obținută în sesiunea normală, în sesiunea de restanțe poți opta pentru susținerea unui examen de mărire a notei inițiale. Fun fact: Nota finală va fi cea mai mare, indiferent de data în care ai dat examenul, deci nu ai absolut nimic de pierdut!
Recontractarea este atunci când nu ai reușit să promovezi un examen nici în sesiunea normală, nici în cea de restanțe. Stai liniștit, se întâmplă, o recontractare nu te definește! Trebuie să selectezi materia din nou în contractul de studii pe anul următor, achiți taxa aferentă examenului (o găsești la secțiunea de taxe pe AcademicInfo) și ai posibilitatea de a participa din nou la cursuri și seminare pentru a înțelege mai bine materia și pentru a clarifica toate conceptele pe care nu le-ai înțeles din prima. Apoi, în sesiune vei susține din nou examenul, împreună cu colegii tăi mai mici. Fără emoții, you've got this!
Poți verifica fișa disciplinei, unde ar trebui să ai acces la toate informațiile cu privire la modalitatea de evaluare a disciplinei respective (de exemplu, ce pondere are proiectul și/sau examenul parțial, ponderea examenului și pragul minim de trecere, modul de cumulare a punctajelor respective etc.).
Ca student la UBB beneficiezi de consiliere vocațională din partea Centrului de Consiliere, Orientare Profesională și Alumni (CCOPA), dar și de ședințe gratuite de terapie la Clinica PsyTech sau Student Expert. De asemenea, în timpul weekend-ului, în intervalul orar 12:00 - 16:00, poți merge gratuit la complexul de natație „Universitas”, pe baza carnetului de student.
Da, pe baza carnetului de student beneficiezi de o reducere de 75% la evenimente culturale (spectacole de teatru, operă, film, muzee, concerte) organizate de instituții publice. Ai și reducerea de 90% la transportul feroviar, pe ruta domiciliu-facultate. Mai mult, ca student la UBB, ai acces gratuit la Grădina Botanică!
Dacă ai nevoie de o scutire sau o consultație medicală și nu poți ajunge acasă, poți apela la serviciile cabinetelor medicale din UBB. Poți verifica programul medicului arondat facultății tale AICI .
Înscrierile pentru programele Erasmus se afișează, de obicei, pe site-ul facultății, la începutul semestrului II, împreună cu toate informațiile de interes. Criteriile de eligibilitate și țările partenere depind în funcție de facultate, dar procesul de înscriere este similar. În general, procesul constă în două etape: depunerea dosarului de candidatură și susținerea unui interviu, în limba maternă a țării în care vrei să pleci, sau în engleză.
Practica este o materie obligatorie care are scopul de a-ți forma un minim de experiență în domeniul tău de studii. Vei avea un tutore de practică, iar el îți va comunica toate informațiile necesare, inclusiv o listă cu parteneri dintre care poți alege. Dacă, totuși, vrei să faci practica cu un partener extern, care nu se află pe listă, va trebui să semnezi un acord de practică între facultate și instituția/partenerul cu care îți dorești să faci practica.
Dacă întâmpini o problemă în mediul universitar poți apela la studenții reprezentanți (reprezentant de grupă, șef de an, student consilier, cancelar și senator) sau poți folosi TUDI, butonul roșu de pe site-ul nostru, iar voluntarii noștri îți vor da un răspuns în cel mai scurt timp posibil.
Dacă ți-ai uitat parola de la AcademicInfo, nu te îngrijora, toți am trecut prin asta la un moment dat. Poți accesa butonul de recuperare cont, de pe pagina de autentificare de pe AcademicInfo și vei primi, ulterior, pe mail-ul instituțional, instrucțiunile necesare pentru resetarea parolei.
Lasă-ne sesizările tale în formularul de mai jos pentru a le putea soluționa! Cât de curând, acest formular va fi transformat într-un asistent virtual care va uşura tot procesul din spatele sesizărilor tale. Stay tuned!